După ce am terminat de citit și Fereastra fantastică, al treilea volum din excelenta O serie de evenimente nefericite, stau și mă gândesc: oare ce este în mintea dl. Poe de alege de fiecare dată cea mai proastă soluție posibilă. Oare nu este în stare să găsească un tutore potrivit pentru cei trei orfani Baudelaire? De data aceasta e vorba de „mătușa” Josephine, un personaj, cred că e cazul să spun acest lucru, aproape insuportabil. Așa ca motanul meu, Mișa, când prinde o zi proastă.
Dacă nu ați citit primele două volume, trebuie să vă spun că e nevoie să-l citiți măcar pe primul. Ca să aflați ce s-a întâmplat cu părinții lui Violet, Klaus și Sunny și cine e maleficul și netrebnicul de Conte Olaf care se va deghiza de data aceasta în Căpitanul Escroc. Mătușa Josephine, personajul care pe mine m-a scos din sărite e o femeie cu multe frici, văduvă (soțul ei a murit mâncat de lipitorile lăcrimoase, teribile creaturi, vă rog să mă credeți), singuratică, care nu răspunde la telefon, nu dă drumul la aragaz și nu suportă agenții imobiliari. Dacă vă mai spun că locuiește într-o casă șubredă, la marginea unei stânci, chiar deasupra Lacului Lăcrimos și că uraganul Uno bate la ușă, e clar că pe bieții copii Baudelaire nu îi așteaptă nimic bun. Iar Contele Olaf abia așteaptă să pună mâna pe ei și totul merge de-a-ndoaselea. Nimeni nu își dă seama că Olaf e Căpitanul Escroc, mătușa Josephine e cu adevărat fricoasă și lașă. Ce să vă mai povestesc? E clar că Fereastra fantastică este un nou capitol nefericit din viața celor trei frați. Însă e palpitant și se sfărșește cu bine. Mă rog, până la volumul următor.
