TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Fenomenul Pitești
Fenomenul Piteşti Fenomenul Piteşti
Virgil Ierunca

Despre închisorile comuniste s-au scris foarte multe cărți. Printre cele mai cunoscute fiind Jurnalul Fericirii de N. Steinhard și Întoarcerea la Hristos de Ion Ianolide. Însă atât acestea, cât și multe altele, abundă de referiri religioase, lucru care nu este  greșit, dat fiind faptul că marea parte a deținuților era reprezentată de persoane angajate religios ce sfidau regimul comunist ateu, dar care poate aruncă asupra acestor cărți „stigmatul” de subiectivie și de misticism. Acuze ce au stârnit de altfel și marea controversă a „Sfinților închisorilor”.

Virgil Ierunca reușește cu această carte să expună evenimentele petrecute în închisoarea Pitești între 1949 și 1952 într-o manieră cât se poate de obiectivă, strict istorică, părând chiar să evite intenționat atingerea aspectului mistic al acestui fenomen. Acesta trece la indexul infamiei cu aceeași obiectivitate, atât chinurile trupești – anchete halucinante, bătăi groaznice, obligația de a sta în apă rece timp de mai multe zile, cât și pe cele sufletești, reprezentate de silirea oficierii de către preoții închiși a actelor religioase într-o manieră distorsionată până la blasfemie și satanism.

Dar cea mai cruntă formă de tortură, căreia Virgil Ierunca îi alocă un spațiu mai generos de analiză, este aceea prin care fiecare deținut era obligat să devină la rândul său călău pentru alt deținut, și cu precădere pentru cel cu care se înțelegea cel mai bine. Această metodă avea ca prim-obiectiv distrugerea psihică și sufletească a celor închiși, întrucât îi condamna dintru început la singurătate. Prin aceasta se instaura în întreaga închisoare o atmosferă apăsătoare de neîncredere. Deținuții nu se puteau grupa între ei pentru a se ajuta fizic, psihic sau sufletește și a se întări reciproc, așa cum se întâmpla în celelalte închisori: Gherla, Aiud, Târgu Ocna etc. Pentru că în fiecare zi erau forțați să se ridice unul împotriva celuilalt. Pentru cei mai religioși, momentul în care cedau și deveneau torționari echivala cu apostazia și duhul deznădejdii punea stăpânire pe ei. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Dar, spune Ierunca, la fel de obiectiv: „Cine oare îl poate judeca?”. De asemenea, în acest scurt studiu dedicat Piteștiului sunt ilustrate și figurile torționarilor oficiali, dintre care se remarcă prin cruzimea sa draconică, Eugen Țurcanu, cel care inițial fusese deținut de drept comun, dar care pentru violența cu care și-a maltratat colegii ajunge cel mai mare torționar, omul de bază al oficialilor închisorii Pitești.

Consider că Fenomenul Pitești este o lectură obligatorie atât pentru cei care studiază problema închisorilor comuniste, cât și pentru cei care cred că au înțeles comunismul, dar nu găsesc nimic de condamnat la acesta.

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Mai drăguț decît Dostoievski mai drăguţ decît dostoievski mai drăguţ decît dostoievski Angela Baciu
I s-a spus simplu: poem dramatic. I s-ar fi putut spune și altfel. Ca de exemplu:...
Singur printre mârlani Singur printre mârlani Singur printre mârlani Florin Bican
Citind pe coperta a patra a cărții unui scriitor contemporan, opinii critice...
Fără sânge Fără sânge Fără sânge Alessandro Baricco
Pentru mine, fiecare nou contact cu proza lui Alessandro Baricco este un nou prilej de a...
Bonsai Bonsai Bonsai Alejandro Zambra
A fost odată ca niciodată o vreme în care toate poveștile de dragoste aveau un...
Durerea e o făptură înaripată Durerea e o făptură înaripată Durerea e o făptură înaripată Max Porter
Max Porter este un tânăr scriitor britanic aflat la debut. Iar ca o pseudo-ironie...