Simt cumva că m-a păcălit titlul acesta. Da, e un manifest feminist dedicat majorității. Minoritatea în acest volum e reprezentată de către femeile de succes și de modelul „lean in” – acest feminism corporatist, cum e etichetat cu reproș de autoare. Însă marele inamic al feminismului și al situației actuale în care se află femeile din lumea noastră e întruchipat de capitalism și de stadiul actual al capitalismului – neoliberalismul. Corporațiile, fuga după bani, muncă ieftină și exploatarea celor săraci sunt punctele nevralgice identificate de către feminismul celor 99%. Și cu siguranță că într-o bună măsură reproșul autoarelor e adevărat.
Însă nu cred că acoperă întreaga perspectivă. Religia poate fi vinovată în aceeași măsură în care e vinovat capitalismul. Apoi diferite modele economice și politice (vezi orientul mijlociu, vezi țări asiatice sau din Africa) care nu țin de capitalismul occidental au aceleași probleme identificate de manifestul feminist, ba chiar unele mai mari. De aceea cred că perspectiva de stânga, puternic asumată de autoare, e restrictivă în privința vinovatului găsit. Capitalismul are o mulțime de probleme majore, însă situația femeii nu e perfectă nici în alte societăți, și nu a fost bună nici în perioadele pre-capitaliste. Discuția e largă, iar traducerea volumului poate iniția o dezbatere pe larg.
Eu unul mă declar destul de nemulțumit de această perspectiva uni-direcțională a manifestului, însă cu siguranță e un reproș personal. Poate, alți cititori, vor avea păreri contrare.