Siria este o țară al cărui nume a devenit sinonim cu războiul, iar Damascul, care devenise, grație apostolului Pavel, un simbol al iluminării, al trezirii din orbirea sufletească, astăzi nu mai este decât un simbol al morții. Acțiunea romanului scriitoarei și jurnalistei Samar Yazbek se desfășoară în anul 2011, surprinzând orașul în timpul revoltelor populare și al războiului civil sirian, îndreptate împotriva președintelui Bassar al-Asad. Printre victimele acestor conflicte armate interne se numără și Rama, o fată aflată în pragul adolescenței, împreună cu familia ei. Rama poate fi descrisă cel mai bine prin prisma paradoxurilor ce o definesc: născându-se „cu mintea în picioare”, după cum ea însăși mărturisește, are tendința de a nu se mai opri din mers, drept pentru care este în permanență legată cu o sfoară de o mână, astfel încât să nu se poată deplasa mai mult decât îi permite lungimea acesteia; este aparent mută, dar la răstimpuri cântă foarte frumos sure din Coran; deși nu vorbește niciodată, are o mulțime de lucruri importante de spus, pe care însă le „spune” prin desenele sale colorate și prin jurnalul pe care îl ține, care de altfel este și obiectul acestui roman; este pasionată de Micul Prinț, de la care a învățat să își creeze propriile planete imaginare, perpetuându-și astfel inocența copilăriei, dar în același timp ajunge să cunoască și fiorii primei iubiri, pentru Hassan, prietenul și camaradul de arme al fratelui său, cel în grija căruia este încredințată, după ce atât mama, cât și fratele ei mor în timpul bombardamentelor.
De altfel, inclusiv maniera narativă în care este construit acest roman poate fi descrisă prin intermediul unui paradox: deși se vorbește despre război, groază, suferință și moarte, fiecare frază stă sub semnul poeziei și al candorii, care au un efect dublu: pe de o parte îndulcesc fiorii nebuniei, dar în același timp reușesc să și evidențieze, redând la rezoluția realității obiective, ororile petrecute în timpul acelui război civil. Fata care nu se putea opri din mers este un roman mărturie, un strigăt mut, un semnal de alarmă. De altfel, ar putea fi sau ar trebui să fie, un alt fel de „drum al Damascului”, care să deschidă ochii celor care rămân orbi la suferința celor prinși în menghina războiului.
