De obicei, de câte ori se pune problema obiectivității istoriei scrise, majoritatea dintre noi se mulțumește să afirme că istoria este scrisă de învingători. Și cu asta nu facem altceva decât să aruncăm întreaga știință a studiului istoric în abisul subiectivismului.
Reputatul istoric Neagu Djuvara recunoaște lipsa unui obiectivism general al faptului istoric, dar își susține afirmația pe criterii solide. El este de părere că un fenomen istoric nu se poate urmări decât în virtutea a trei etape: istoria ca trăire (ca realitate), istoria ca vestigiu și istoria scrisă. Dintre acestea, cea dintâi este adeseori confuză, multiformă și neinteligibilă (mai ales cea antică și medievală); vestigiile nu sunt un dat imuabil, multe dintre acestea dispărând cu vremea prin eroziune naturală ori prin neglijența și răutatea omului; de asemenea, istoria scrisă este în continuă schimbare din cauza faptului că istoricii pot interpreta diferit vestigiile pe care le au la îndemână pentru certificarea unui fapt istoric.
Așadar, un eseu menit să facă lumină asupra unei dileme, dar în același timp să ne ajute să conștientizăm că nu există istorie adevărată, dar aceasta nu neapărat din trufia celor ce o scriu, ci din relativismul perpetuu al surselor ce servesc la consemnarea faptului istoric.
