Creierul pozitronic îmbunătățit de-a lungul deceniilor le permite roboților să performeze calcule din ce în ce mai avansate, să învețe, să mimeze comportamentul uman, să guverneze economia mondială, și așa mai departe. Singura metodă de a ne asigura că nu ne vom confrunta cu o revoluție a inteligenței artificiale este instaurarea, la baza programării fiecărui robot, a celor trei legi fundamentale ale roboticii. Ele sunt preluate, așa cum e de așteptat, ca axiome și puse în practică în fiecare moment al existenței mașinii. Ca orice problemă de matematică, însă, coexistența celor trei legi poate admite feluri multiple de rezolvare, care vor fi complicate din ce în ce mai ușor de o inteligență aflată în continuă dezvoltare. Fără a plonja într-un scenariu apocaliptic, Asimov ține să ne confrunte cu cîteva dintre aceste posibilități.
Pentru cititor, acțiunea este ușor de urmărit, iar logica din spatele ei este atît de clar expusă, încît ai adesea impresia că citești niște simple anecdote din istoria firească a dezvoltării roboților. Miza, însă, e mare, și înțelegerea ei impune un exercițiu de reactualizare a problemei expuse. Tocmai din acest motiv, cred eu, Asimov este privit în continuare ca unul din autorii determinanții ai genului, cu toate minusurile pe care societatea actuală i le tot scoate la iveală.