Dintre toate curentele filozofice ale Greciei Antice, poate cel mai apropiat de concretul vieții a fost stoicismul. Și aceasta pentru că în viziunea stoicilor, filozofia nu însemna doar acumulare de percepte, de coduri morale sau învățături complicate, ci mai ales aplicarea lor în viața de zi cu zi. Epictet a fost al doilea cel mai cunoscut filozof stoic, dupa Zenon, întemeietorul curentului. El nu a scris nimic din învățătura sa, fiind mai preocupat, firește, să țină discursuri și să pună în practică cele propovăduite. Le-a notat în schimb unul dintre ucenici...

     Așa a luat naștere Manualul, care nu este neapărat o metodă închegată, o rețetă gata făcută, pe care cineva să o pună în practică ad litteram sau să o împlinească pas cu pas. Este practic un set de percepte de viață, ce au ca laitmotiv detașarea de cele materiale ca de unele ce nu ne aparțin de la sine, precum și asumarea în întregime a consecințelor faptelor săvârșite de noi în deplinătatea libertate de alegere. Din punctul meu de vedere, stoicismul are multe puncte comune cu creștinismul și poate asta îl face să pară încă actual. Ba chiar ar putea fi un sistem bun de urmat pentru cei care din diferite motive nu agreează creștinismul. Ar deveni creștini (pe jumătate) fără își dea seama.

     Revenind la Manualul lui Epictet, nu trebuie trecut sub tăcere faptul să este un veritabil manifest pentru întoarcerea la luciditate. Ba chiar pe alocuri, atunci când îndeamnă la nu ne lua prea în serios, folosind bineînțeles ironia, induce o stare de ilaritate ce te scoate și din cea mai grea depresie. Așa că citiți și deșteptați-vă, atât la propriu cât mai ales la figurat!