Îmi place cum scrie BAS (cum singur se alintă Bogdan-Alexandru Stănescu) și atunci când nu sunt de acord cu părerile lui. Lucru posibil, devreme ce BAS scrie pasional, controversat, însă tot timpul bine argumentat și bine informat.

Poet, critic literar, traducător și coordonatorul „Bibliotecii Polirom”, organizator de festival literar – nu neapărat în ordinea acesta – Bogdan-Alexandru Stănescu publică al doilea volum de „eseuri”, după ce în 2010 scrisese alături de Vasile Ernu – Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc. Un volum construit sub forma unei antologii de scrisori scrise către familia Mandelștam – familie binecunoscută celor care au citit fie poeziile lui Osip, fie cele două volume de memorii ale soției sale – Nadejda.

Așa se face că scrisorile – mici eseuri de literatură universală, mici înscenări despre personaje celebre, fragmente de jurnal sau controverse de istorie literară – cuceresc prin detalii, prin limbaj, dar mai ales prin formula aleasă: ceremonialul cald și prietenos al corespondenței

Se știe că autorii români care scriu bine despre literatura de-afară sunt extrem de puțini. Îmi vin în gând acum un Livius Ciocârlie cu eseurile sale jurnal, un Lucian Raicu, cu minunatele texte critice, un Emil Brumaru cu scrisorile sale pline de romane rusești și iată, Bogdan-Alexandru Stănescu – cu a sa corespondență stranie, intimă, și-n același timp, un adevărat manual de literaturi străine.