TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Emaus
Emaus Emaus
Alessandro Baricco

”Emaus” este povestea a patru tineri: Luca, Bobby, Sfântul și naratorul nenumit, membri ai unor familii burgheze  pentru care eticheta bunei cuviințe capătă statutul de dogmă, dar și ai unei comunități catolice bine închegate, în cadrul căreia cântă la corul bisericii și desfășoară activități de caritate în spitale, care se lasă rând pe rând trași în vârtejul unei vieți ce își dă adeseori mâna cu moartea, de către Andre, o fată cochetă, dar ascunzând o poveste de viață tulburătoare, o prezență fantasmatică dar în același timp neverosimil de reală.

 

Aventura lor îi va transforma în cele mai intime substraturi ale vieții lor, dar vor ieși din ea intuind măcar diferanța dintre aparență și esență, dintre iluzia ce se țese în jurul unei vieți pe care nu reușești să o trăiești decât ritualic și realitatea vieții trăită la nivelul războiului dintre libertate și responsabilitate.

 

Trimiterea din titlu la episodul biblic al întâlnirii dintre Iisus înviat și doi dintre ucenici, pe drumul către Emaus, episod în care ucenicii nu Îl recunosc avându-L alături, este cât se poate de potrivită.  Așa cum acei ucenici nu văd Lumina din pricina durerii ce le umbrea credința, la fel și acești tineri, stând în jurul Luminii nu au văzut-o, însă nu din cauza unei dureri, ci din cauza neasumării intime a credinței, și a trăirii ei doar în virtutea unei inerții a obișnuinței. Așadar,”Emaus” este o poveste despre trecere și devenire: trecerea de la adolescență la maturitate, de la candoare la oroare, de la credința răsărită pe solul fragil al practicii impuse  la tentația negării credinței, de la o falsă viață și o falsă moarte la o viață reală și o moarte reală. O poveste ce poate fi rezumată foarte bine printr-o replică din filmul ”Minți periculoase” (Dangerous Minds): ”Cel mai puternic verb nu este a trăi sau a muri, cel mai puternic verb este a alege. Căci poți alege să mori sau poți alege să trăiești”.

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Mai drăguț decît Dostoievski mai drăguţ decît dostoievski mai drăguţ decît dostoievski Angela Baciu
I s-a spus simplu: poem dramatic. I s-ar fi putut spune și altfel. Ca de exemplu:...
Singur printre mârlani Singur printre mârlani Singur printre mârlani Florin Bican
Citind pe coperta a patra a cărții unui scriitor contemporan, opinii critice...
Fără sânge Fără sânge Fără sânge Alessandro Baricco
Pentru mine, fiecare nou contact cu proza lui Alessandro Baricco este un nou prilej de a...
Bonsai Bonsai Bonsai Alejandro Zambra
A fost odată ca niciodată o vreme în care toate poveștile de dragoste aveau un...
Durerea e o făptură înaripată Durerea e o făptură înaripată Durerea e o făptură înaripată Max Porter
Max Porter este un tânăr scriitor britanic aflat la debut. Iar ca o pseudo-ironie...