Jun'ichiro Tanizaki a fost unul dintre cei mai importanți scriitori japonezi moderni, mai cu seamă prin faptul că în operele sale el a militat pentru păstrarea tradițiilor nipone. El este cunoscut cititorilor români grație romanelor „Moartea lui O-Tsuya", „Jurnalul unui bătrân nebun" sau „O pisică, un bărbat și două femei". Cartea „Elogiu umbrei", recent apărută la Editura Art, în nou înființata colecție „meridiane", în traducere Magdalenei Ciubăncan, redă un eseu publicat de Tanizaki înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în care acesta trage un puternic semnal de alarmă asupra dispariției iminente a tradițiilor japoneze și a vechilor concepte nipone despre frumos și senzualitate, despre lumină și umbră sau despre armonia formelor și a culorilor. Vina pentru această stare a lucrurilor ar aparține, în viziunea autorului, tendinței nesănătoase a japonezilor de a imita în toate modul de viață al americanilor și al europenilor din Vest.
Eseul lui Tanizaki cucerește însă, nu atât prin subiectul în sine, căci acest „pericol" al pierderii tradițiilor este unul peren ce se poate aplica fiecărui popor în parte, cât mai curând prin maniera în care este scris, fiind îmbibat în melancolie și condimentat cu puseuri de tristețe și chiar de furie, însă bine temperată, convertită chiar în resemnare.
De asemenea, „Elogiu umbrei" este și o veritabilă introducere în arta și cultura japoneză, oferind o sumă impresionantă de detalii despre arhitectura niponă a templelor, caselor și chiar a toaletelor, despre cele două curente ale teatrului tradițional japonez: No și Kabuki, despre ceremonia ceaiului, despre filozofia din spatele vestimentației tipice nipone și bineînțeles, despre misterul jocului dintre lumină și umbră și modul în care acesta a definit de-a lungul secolelor identitatea japoneză.