Pentru marea majoritate a cititorilor, și mai ales a cititoarelor, numele lui Vladimir Drăghia este sinonim cu „bărbatul sexy din filme, reclame și alte show-uri”. Pentru că, într-adevăr, ca formare artistică – acesta este actor. Dar să ne amintim că în urmă cu ceva timp a apărut chiar o carte de poezie cu titlul: „Actori poeți – poeți actori”, în care au fost antologați mai mulți actori ce au cochetat și cu poezia. Așadar, de ce ar fi o așa mare mirare dacă și Drăghia s-ar juca puțin cu poezia?
Pentru că, după cum el însuși ne mărturisește în prefață, a început să scrie poezie fără să își propună asta, deci în joacă. Și se pare că și-a asumat această joacă, continuând să scrie o poezie ușor copilăroasă, jucăușă, atingând totuși pe alocuri și nuanțe grave.
De bună seamă, elitiștii virusați cu duhul cârcotelii, vor contesta acest demers editorial. Dar cum poți să rămâi insensibil în fața unor versuri ca acestea: „Doi străini care se cunosc prea bine,/ doi oameni goi, prea plini de sine./ Stau în fața ta și îți mărturisesc:/ mă dori! Mă faci să-ți spun cu ură: te iubesc!”?
În fond, oare nu-i poezia cea mai liberă dintre fiicele literaturii?