Volumul Dominația masculină scris de Pierre Bourdieu reprezintă, în ciuda numărului limitat de pagini, un aport important adus de sociologul francez domeniului cultural al studiilor de gen. Textul a fost publicat inițial în 1998, iar la finalul anului 2017 editura Art ne-a propus o revizitare a ideilor lui Bourdieu, în traducerea lui Bogdan Ghiu. Studiul ne dezvăluie o abordare de natură sociologică a cauzelor și a efectelor dominației masculine, dominație prezentă și în paradigma culturală actuală. Bourdieu alege să folosească de-a lungul volumului exemple provenite din comunitatea berberilor din Kabilia, o comunitate algeriană patriarhală pe care a avut șansa să o studieze de-a lungul carierei sale de cercetător. Un alt reper important pe care îl folosește drept sursă în textul său este romanul Virginiei Woolf, Spre Far. Bourdieu își construiește analiza referitoare la raporturile dintre sexe urmărind protagoniștii romanului, roman despre care tot el afirmă faptul că este o „evocare incomparabil de lucidă asupra privirii feminine” (p. 112).
Pierre Bourdieu ilustrează cum elementele de fiziologie care diferențiază sexul feminin de cel masculin au contribuit la accentuarea, în ordine simbolică, a dominației masculine. Folosindu-se și de scheme grafice, teoreticianul explică modul în care un raport care ar fi trebuit să fie unul de complementaritate a fost transformat, la nivel ideologic, într-unul de supunere (a femeii față de bărbat). Astfel, în logica patriarhatului, bărbatul este singurul care joacă rolul de subiect, femeia fiind mereu aservită, dependentă, în postura de obiect (simbolic). Unul dintre nenumăratele exemple pe care sociologul le enumeră pentru a susține această teză este reprezentat de imperativele social-comportamentale (de la vestimentație la poziția pe care o ia la masă, de la alimentația ideală la rolul pe care îl joacă în firma pentru care lucrează), care sunt mult mai stricte atunci când le sunt adresate femeilor decât atunci când le sunt destinate bărbaților. Una dintre soluțiile pe care Pierre Bourdieu le identifică pentru a le descătușa pe femei din poziția de obiect este aceea de a practica în mod regulat și intensiv un anumit sport. Teoreticianul observă cum prin acest demers corpul femeii încetează a mai fi pasiv, destinat privirii masculine, devenind un corp activ, un corp pentru sine. De asemenea, Bourdieu identifică și o posibilă angoasă mascată a bărbaților: din dorința de a-și afirma cu orice prilej virilitatea, s-ar naște o presiune permanentă în conștiința masculină, bărbații fiind, în fapt, prizonieri și victime ale acestei reprezentări dominante.
Sociologul identifică și dezbate influența exercitată de instituțiile și agenții care au concurat la înrădăcinarea viziunii patriarhale în societate și care, chiar și în prezent, perpetuează o asemenea mentalitate. Aceștia sunt nenumărați, însă cei care influențează cel mai puternic reprezentarea lumii de către indivizi sunt familia, școala, biserica și statul. Bourdieu subliniază, de asemenea, importanța pe care o are accesul la educație, educație de care comunitățile de femei au fost private atât de multe secole în istoria omenirii. Teoreticianul nu se ferește să facă trimiteri la importanța pe care mișcările feministe au avut-o (și pe care încă o au) în conștientizarea problematicii raporturilor dintre sexe, susținând în mod explicit revoluția de natură simbolică la care aceste mișcări instigă. În consecință, cercetarea lui Pierre Bourdieu destinată modului în care dominația masculină își exercită influența și în societatea postmodernă este una concisă și de mare utilitate, reușind să evidențieze mecanismele prin care o asemenea abordare a ajuns să domine mentalități și forme de existență. Teoreticianul expune cu mare subtilitate ochiului cititorului clișee înrădăcinate adânc în subconștientul colectiv, demersul său având drept scop atât deconstruirea, cât și eliminarea lor.
