Joe Thorne se reîntoarce, după ani, în orășelul natal, fără prea mare plăcere, dar obligat fiind de o situație financiară nu tocmai bună și de un mesaj ciudat despre sora lui. Urmărit de zvonurile că ar fi încercat să fure banii din seiful ultimei școli la care predase, urmărit de cei de la care împrumutase o sumă zdravănă de bani și nu reușise să achite datoria, Thorne revine în locul în care cu mulți ani în urmă a murit sora lui. Un orășel cu multe amintiri de coșmar, cândva un centru minier de succes, acum doar o umbră a ceea ce fusese înainte de a se închide singura mină din zonă. Reîntoarcerea și angajarea la școala din localitate duce la confruntări cu foști colegi de școală și la un soi de pendulare permanentă între amitirile din copilărie și momentele care au dus la dispariția lui Annie și prezentul straniu, în care cititorul nu știe încă ce să creadă. Versiunile despre trecut suferă în permanență modificări, poveștile despre mină au un aer sumbru, întunecat, aproape malefic, iar faptul că Joe a decis să locuiască într-o casă în care tocmai se produsese o crimă dubioasă, legată cumva de fosta mină și de amintirile lui din fosta mină, totul se complică și nimic din ce citești nu pare să fie în regulă.
C.J. Tudor își construiește intriga lent, dezvăluind cititorilor puțin câte puțin din detaliile poveștii din trecut, care ar putea cumva explica temerile comunității și misterele care o însoțesc. Cititorul e obligat să aștepte, să descifreze printre indicii și piste false povestea reală, dincolo de versiunile ei diferite, oferite de personajele din roman. Ce-i drept, povestea curge repede și se citește extrem de ușor. Scenele tensionate din trecut oferă intrigii greutate și totodată și un soi de aură de mister care pare tot timpul să arunce în aer armistițiul fragil din prezent. Joe vrea să afle ce s-a întâmplat cu sora lui și alături de el și cititorul presimte totuși că adevărul e mult mai întunecat decât am crede inițial și că poate e mai bine ca totul să rămână îngropat în măruntaiele fostei mine de cărbune. Însă lucrurile se complică, vechile antipatii explodează, iar cei de la care Joe a împrumutat bani par să fi aflat că a revenit acasă și sunt deciși să pună mâna pe bani într-un fel sau altul.
Un roman mai întunecat decât „Omul de cretă” – primul roman al autoarei, mai tensionat și mai apropiat de literatura horror decât de cea polițistă. Însă un roman plin de enigme care-și vor afla în cele din urmă rezolvarea, fie că ne vor plăcea răspunsurile sau nu.
