Cea mai recentă carte semnată Andrei Pleșu este formată din rescrierea a patru conferințe, ținute de acesta cu diferite ocazii, între anii 2006 și 2015. Acestea sunt: Despre inimă, Despre bătrânețe, Despre prostie și Despre problema răului. Așadar, patru teme ce nu par a avea prea multe în comun. Și totuși, ceva le leagă. Iar acel ceva este spiritul dilematic pe care fondatorul revistei de cultură Dilema Veche reușește să îl imprime fiecăreia dintre ele. Cum reușește aceasta? Refuzând să abordeze tonul înțeleptului atoateștiutor, care vine să facă lumină, să trieze cu precizie de chirurg între adevăr și eroare, să așeze fiecare idee la locul ei dinainte stabilit în sfera ideilor înalte. Dimpotrivă, el vine să semene întrebări în cadrul întrebărilor prime, să caute și să dezbată nuanțe, să analizeze punctele de vedere ale altora, să trezească în mintea auditoriului instincul de a-și ascuți judecata, să-l trezească pe acesta din letargia celui ce așteaptă răspunsuri gata făcute și livrate ca dogme de necontestat. Iar asta îl face un tip uman, ușor de frecventat și chiar ușor de iubit.
Și dacă ar fi să i se mai recunoască un mare merit lui Andrei Pleșu, ar fi acela că are curaj. Într-o lume asediată de discursuri umanist-seculariste, anti-creștine și anti-ecleziale, el invocă la tot pasul valorile creștinismului, făcând trimiteri la texte scripturistice precum și la operele marilor părinți și scriitori bisericești, din toate timpurile. Mai mult, într-o lume hăituită de falsul concept al corectitudinii politice, el își ia libertatea de a da de pământ cu acest idol modern, dovedindu-i cu argumente de nezdruncinat, măreața-i inutilitate.
Așadar, după Parabolele lui Iisus și Despre frumusețea uitată a vieții, Andrei Pleșu revine cu o nouă doză de optimism și luciditate, dozate perfect pentru structura emoțională și intelectuală a omului firesc.
