Desene 2008 – 2011

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 07 Iunie, 2018
1982

Sorin Ilfoveanu este în momentul de față unul dintre cei mai importanți artiști plastici români. Este totodată și unul dintre cei mai recognoscibili artiști, lucrările sale fiind dominate de siluete umane și zoomorfe pictate sau desenate în linii subțiri, ca de filigram, sugerând, poate, fragilitatea sau „subțirimea”, înțeleasă ca disponibilitate a naturii creată de Dumnezeu, de a primi energia divină. De asemenea, siluetele sale se mai disting și printr-o formă ușor alungită, poate chiar fusiformă, ceea ce poate sugera tinderea creației către cer, către Creatorul său. 

Acest album reproduce lucrările expuse în cadrul expoziției „Desene 2008 – 2011”, ce a reunit cinci serii tematice compacte, realizate 100% în creion de diferite tipuri: „Banchetul”, „Rădești”, „Desene creion Conte”, „Pițigaia” și „Grădina”. Pe lângă motivul siluetelor filigramate și fusiforme, regăsim în această expoziție și o serie de desene reprezentând colțuri de natură, realizate într-o manieră voit puierilă, ce invită fără doar și poate la meditație asupra simplității vieții de la țară. De asemenea, se mai poate distinge în desenele expuse aici și faptul că în majoritatea situațiilor, oamenii sunt însoțiți de animale, ceea ce cu siguranță nu este o compoziție aleatorie, ci invită privitorul la a-și reconsidera poziția față de lumea și viața necuvântătoarelor. 

Sorin Ilfoveanu: Desene 2008-2011 (catalog expoziţie)
Sorin Ilfoveanu: Desene 2008-2011 (catalog expoziţie)
Sorin Ilfoveanu
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram