Poate că dacă Sisif și-ar fi terminat vreodată munca, și-ar fi primit plata pentru orele suplimentare prestate de-a lungul mileniilor și și-ar fi folosit purcoiul de bani să pribegească prin lume, ar fi scris această carte înaintea lui Andrew Solomon.
Sau dacă Emil Cioran nu ar fi avut capul în nori şi și-ar fi fructificat temperamentul maniaco-depresiv pentru a scrie opere care să fie prezentate de personaje din diferite domenii, nu doar din nișa atât de ușor de înțeles, judecat și condamnat a filosofiei, atunci el ar fi scris această carte. Bineînțeles că medicamentele lui Cioran împotriva depresiei erau propriile-i cuvinte acide și sarcasmul său „algocalminian“.
Demonul amiezii este un volum despre depresie în care studiul științific se împletește cu memoriile și experiența autorului. Cât este de bun și de valabil ceea ce Andrew Solomon susţine în acest volum, doar o persoană care se luptă cu depresia sau care a trecut prin așa ceva poate să ne spună.
Impresia mea e că această carte a fost scrisă pe fundalul sonor asigurat de „Suicide is Painless“ și cu Nevermore-ul lui Poe pe buze.