Un mini-roman de factură cvasi-suprarealistă în care un creion grotesc desenează cu linii îngroșate fața schimonosită a vieții. Creionul este ascuțit de către însăși Frica, transformată în Teroare, iar mina ce se ivește cu fiecare rotație a ascuțitorii este însuși Adevărul, dar un Adevăr bine îmbibat în Disperare, acel lichid translucid compus din lacrimi fierbinți și sudoare rece, ce se adună în strachina de pământ care este trupul mortului viu, condamnat la veșnic război cu sufletul său născut din Lumină.
O poveste - poezie despre ororile comunismului, așa cum au fost ele trăite de copilul unei familii de circari români emigranți, călători pe toate meridianele lumii, sub zodia eternei terori semănate de Securitate. Cartea se aseamănă atât ca punct de plecare (ororile comunismului resimțite de copii), cât și ca manifestare narativă (mini-roman suprarealist) cu Iepurii nu mor de Savatie (Ștefan) Baștovoi.