Într-o lume controlată şi organizata în cele mai mici detalii, oamenii au ajuns la concluzia că lucrurile precum durerea, sentimentele, amintirile şi chiar elementele naturale reprezintă pericole pentru stabilitatea societăţii, înlăturându-le treptat, până când numai un singur om mai are conştiinţa lor. Atunci când este ales ca următorul Păstrător al memoriei, Jonas trebuie să le înveţe, descoperind în acelaşi timp limitele şi ororile lumii propriii. Surprinzător pentru genul distopic este momentul târziu în care se dezvăluie hibele acestei lumi. O mare parte din povestire pare a zugrăvi tabloul unei organizări funcţionale, e poate un soi de vrajă proprie utopiilor, urmând apoi dezvăluirea treptată a părţilor întunecate. Cu toate acestea, textul nu este unul cu influenţe istorice sau politice, ci rămâne o povestire pentru adolescenţi, care vorbeşte despre importanţa amintirilor sau despre valoarea experienţelor dificile, despre cum se poate şi cât este de crucial să înveţi din ele.