De curând, ca un omagiu continuu pentru cei 80 de ani împliniți, editura Polirom a scos de sub lumina tiparului un alt volum semnat de lingvistul Stelian Dumistrăcel. Cartea adună „155 de consemnări săptămânale” din cadrul Ziarului de Iași, unde profesorul are o rubrică permanentă. Rubrica adună cititori și on-line, nu doar în ediția tipărită și, de cele mai multe ori, adună și reacții. Despre „derive și tandrețuri”, despre „cine crăciunește” sau despre „la butoane” – și lista ar putea continua, despre toate acestea puteți citi explicații lingvistice, argumentate, cu exemple și umor ales, în volumul Cuvintele, încotro? Lingvistică pentru toate televiziunile. Volumul le este adresat, în special, celor din audiovizual, din televiziune, dar și studenților de la Jurnalism, unde Stelian Dumistrăcel are și un curs de Discurs jurnalistic, apreciat și căutat chiar și de alumni.
Stelian Dumistrăcel face o mare favoare limbii române, poartă cu sinceritate un fel de simbol al „folosirii corecte” a limbii române, prin care nu acuză, nu arată cu degetul, ci vine cu blândețe, cu înțelegerea că limba este un organism viu, care se schimbă odată cu schimbările lumii, cu mersul societății și cu noutățile materiale care ne vin încontinuu.
Dacă de multe ori ni se pare că anumite domenii sunt doar pentru „cunoscători”, veți fi surprinși să aflați cam cât de multe și interesante puteți afla dacă deschideți cărțile specializate. La început, pare că nu vi s-ar potrivi lectura unei cărți despre limbă, apoi, deschizând-o, vedeți că este totul și despre fiecare dintre noi, despre ceea ce vorbim și despre cum vorbim. Și, sigur, ne rămânem cu întrebări, care sunt foarte importante. Poftim, una simpatică: „Hei, cuvintelor, încotro?”.
Și dacă tot se apropie Crăciunul, poftim, ca să (nu) mai folosim cuvinte nepotrivite în contexte fericite: „Verbul (a) crăciuni a fost înregistrat în Dicționarul academiei doar cu sensurile regionale (1) „a omorî (pe cineva)”; „a-l măcelări”; (2) (despre fete) „a viola, a silui”. În ultimul timp, lucrurile s-au schimbat (căci veacurile înaintează!): o prezență notabilă în discursul public este utilizarea verbului cu sensul pe care îl putem ghici și în titlul unui anunț de pe internet, „Concert de colinde – Crăciunim!”. Și explicația continuă în carte, cu exemple și asumare; asumarea unui profesionist care cunoaște și se amuză, nu poate decât să atragă, să încânte.
