Se spune că talentul nu se învaţă. Iar talentul de a fi părinte are chiar un statut mai special - a ajuns la stadiul „infinitezimal“ şi incuantificabil de „intuiţie“ care, dacă există, poate fi, cu atât mai puţin, predată. Nu cred în asta.
Cred, însă, că Speranţa Farca oferă o binevenită excepţie de la regulă. Ea chiar predă talentul de a fi părinte, bunic, educator şi o face cu dragoste şi responsabilitate.
Ce nu mi-a plăcut: Limbajul greoi şi uşor „ metaforic“.
Ce mi-a plăcut enorm: Faptul că am înţeles diferenţa dintre educaţie, învăţământ şi dresaj – participarea activă şi conştientă a copilului.