Culoarea purpurie este o carte foarte puternică, pe care fiecare femeie ar trebui să o citească. Primele pagini m-au îngrozit, iar cartea, ca întreg, m-a tulburat și mi-a dat fiori continui. Acest roman este, poate, cel mai intens roman pe care l-am citit de ceva vreme încoace și îl recomand ca o carte ce trebuie neapărat citită.
Alice Walker ilustrează cu îndrăzneală viața plină de abuzuri a femeilor de culoare din America anilor '30. Protagonista acestui roman este Celie, o tânără de culoare ce cunoaște toate formele de violență pe care viața i le poate oferi unei femei de culoare. Singurul căreia Celie crede că-i poate destăinui greutățile prin care trece este Dumnezeu, astfel încât romanul este compus dintr-o serie de scrisori, multe dintre ele fiindu-i adresate lui Dumnezeu. Spre finalul cărții, Celie descoperă că pentru ea, Dumnezeu nu este acela cunoscut în biserică, ci natura, viața și iubirea. Celie își povestește viața așa cum o percepe ea, ilustrând într-un limbaj simplist evoluția și emanciparea unei femei simple de culoare. Romanul relatează atât viața unei femei abuzate, cât și viețile unor personaje feminine foarte puternice, care schimbă felul în care sunt privite femeile prin simplul lor fel de a fi.
Celie este bătută și violată de către cel pe care-l crede a fi tatăl său, pentru mai apoi să fie dată unui bărbat văduv ce o tratează la fel de rău, permițându-le și propriilor copii să se comporte urât cu ea. Acesta nu cunoaște dragoste decât față de iubirea lui din tinerețe, Scumpi. Cunoscând-o pe Scumpi, Celie ajunge la rândul ei să o iubească, și pentru prima dată în viață primește la rândul ei dragoste din partea unei alte ființe umane, Scumpi ajungând să o iubească nespus pe Celie. În paralel cu povestea lui Celie se desfășoară cea a surorii sale, Nettie, care plecând ca misionară în Africa îi povestește prin scrisori, pe care Celie le vede prea târziu, despre viața sa și a fraților negri de pe celălălalt continent. Un personaj important care apare în această carte este Sofia, o femeie puternică ce nu acceptă să fie umilită nici de albi, dar nici de către propriul ei soț, Harpo, fiul adoptiv al lui Celie, ce încearcă s-o supună pe Sofia. Ca mulțumire pentru tentativele sale de domesticire, soțul ei primește destulă bătaie din partea ei încât să înțeleagă că Sofia nu este un animal, ci o femeie, o femeie-forță-a-naturii.
Atât prin autenticitatea povestirii, cât și prin complexitatea personajelor, „Culoarea purpurie” poate impresiona orice cititor, dar trebuie să o citiți pentru a vă convinge singuri.
