Revista Dilema Veche este fără doar și poate una dintre cele mai bune reviste culturale de pe la noi. Sau... nu? (asta așa, de dragul dilematicii...). Din 1998 încoace, ultima pagină a revistei găzduiește număr de număr rubrica Cu ochii-n 3, 14. Aici, fiecare membru al redacției prezintă pe scurt, lumea din săptămâna anterioară, sau nu numai, așa cum a văzut-o el. Se naște astfel un puzzle de imagini și idei ce capătă cu sau fără voia unuia sau a altuia dintre semnatari, o puternică mireasmă de suprarealism. Vinovată de această stare de fapt este doar alăturarea aleatorie a unor priviri diverse, complet diferite unele de altele. Nu lipsește nici umorul care se naște de fapt din acea ironie fină ce șlefuiește realitatea cotidiană până o expune goală pușcă ochiului cititorului însetat de adevăr.
Antologia alcătuită de Ana Maria Sandu adună la un loc toate tabletele din rubrica aceasta, publicate în intervalul 1998 – 2015. Dar nu sunt înșirate cronologic, ceea ce ar fi constituit o operațiune simplistă de tip copy-paste care ar fi avut totuși ca scop urmărirea evoluției discursului eliptic al fiecărui semnatar, ci sunt regrupate din punct de vedere tematic și îndosariate sub formă de capitole ce se vor a fi ale unei cărți de lectură, ale unui roman. De aici vine și ineditul antologiei. Și tot de aici ne putem da seama și de amploarea demersului la care s-a înhămat Ana Maria Sandu. De menționat și contribuția lui Dan Stanciu, ilustratorul rubricii, ce își pune amprenta și pe această antologie, sporindu-i valoarea artistică. În final, vreau să mai spun că este genul de carte pe care e bine să nu o citești pe toată odată, ci să o ai acolo, pe noptieră, iar seara, înainte de culcare, să te delectezi cu câteva pilule de 3,14, numai bune de descrețit fruntea după o zi grea prin lumea ostilă.
