Opera lui Fernando Pessoa este o apocalipsă a individualităţii. El nu este un autor, ci o literatură. Parazitată de mai mai mulți scriitori – heteronimii săi, persoana sa reală devine o umbră. Transferându-se în întregime în literatură, realitatea sa se disipă. Citindu-l, ajungem și noi să privim realitatea ca pe o enclavă a literaturii. În Cronica vieții care trece, cel mai recent volum din seria de autor de la Humanitas, putem urmări această transformare în progresia textelor selectate de Dinu Flămând: de la jurnalul aparent banal al unui student și scrisorile către Ophelia Queiroz, prin elogiul inconsecvenței ca libertate intelectuală și complicate considerații estetice, până la Erostat sau în căutarea nemuririi, eseul despre geniu și celebritate. Celebritatea este cea pe care și-a refuzat-o Pessoa, cel puțin pe cea antumă, alegând anonimatul creator – o temă de meditație pentru noi, cei care nu existăm decât dacă suntem văzuţi.