Corto Maltese. Balada mării sărate

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 15 Iulie, 2018
2545

Corto Maltese este unul dintre cele mai celebre personaje din istoria benzii desenate europene. Personaj legendar, pirat și cavaler în același timp, aventurier taciturn care aduce puțin cu rolurile jucate cândva de Clint Eastwood, eroul nostru va alege tot timpul calea ambiguă dintre bine și rău.

Balada mării sărate e primul volum din seria de aventuri dedicată vieții lui Corto și a personajelor ciudate care îl însoțesc. Călugărul – un personaj cu un trecut misterios și întunecat, având tot timpul fața acoperită, îmbrăcat în hainele unui preot catolic, conducătorul unei grupări violente de pirați, rege al unei insule care nu se găsește pe hărțile occidentale, personaj care amintește de patosul și neliniștea unui alt personaj celebru din Inima întunericului de Joseph Conrad. Inocenta, dar jucăușa Pandora, pusă pe șotii, dar și pe frânt inimi. Rasputin, un om primitiv și violent, măcinat de îndoieli și remușcări, care își caută în permanență un prieten dar nu reușește să-l găsească pentru că îi ucide aproape pe toți cei pe care îi întâlnește.

Acțiunea acestui volum începe în preajma Primului Război Mondial, undeva în Pacific. Germanii au nevoie de cât mai multe baze militare și de combustibil. Gașca de pirați a Călugărului poate deveni un aliat important pentru germani, în ciuda caracterului excentric și deseori schimbător al conducătorului acelei mici insule. Britanicii și aliații lor caută să îi împiedice, iar în mijlocul evenimentelor nimeresc câțiva nevinovați pentru care nimic nu merge cum trebuie.

Un roman grafic desenat excelent cu personaje scoase parcă din marea literatură europeană. Obligatoriu de citit pentru fanii benzilor desenate!

Balada mării sărate. Corto Maltese (Vol. 1)
Balada mării sărate. Corto Maltese (Vol. 1)
Hugo Pratt
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram