Coajă de nucă

Vlad Zver
Vlad Zver 11 Ianuarie, 2017
813

Povestitorul este un fetus care are o afinititate specială pentru vinurile de calitate, o inteligență plină de ironie extrem de dezvoltată și o conștiință care-l ajută să înțeleagă drama prin care trece mama sa adulterină. Tatăl copilului nenăscut, John,  este poet și este dat afară din casa sa de către mama, Trudy,  care a început o relație cu fratele, Claude, al încă actualului său soț.  Claude este un dezvoltator imobiliar cu un oarecare succes financiar dar este un idiot, conform viitorului tănâr om, John fiind un poet înglodat în datorii care, deși a lansat poeți care ulterior au avut parte de succese de casă și de premii internaționale, nu prea căștigă nimic cu editura pe care o conduce. Aventura lui Trudy cu Claude nu știm exact când a început, dar cert este că cei doi au pus la cale uciderea lui John pentru a putea vinde casa din care Trudy l-a dat afară pe acesta și în care amanții își fac de cap zilnic. John își semnează sentința la moarte în momentul în care o anunță pe Trudy că e cazul să părăsească casa deoarece el are de gând să se întoarcă și să locuiască acolo. Însă tânărul povestitor nu este doar un narator neimplicat, el are un cuvânt greu de spus, cuvânt pe care dacă nu și-l poate face auzit, atunci sigur îl va face simțit prin lovituri de picior din burta mamei.

McEwan m-a surprins tot timpul nu doar prin ciudățenia temelor pe care le alege pentru cărțile sale, cât şi prin ușurința cu care construiește personaje banale, dar de neuitat. McEwan poate doar din câteva propoziții să creioneze un personaj care-ți va rămâne lipit de creier, după care îl va implica într-o serie de evenimente care-i vor sublinia și mai mult metehnele sau atuurile, angajând cititorul într-o cursă cu obstacole la al cărei finiș se află o incredibilă, dar plauzibilă, situație care-l trimite din nou pe cititor la începutul cursei pentru a încerca să pătrundă și mai mult secretele personajelor și pe cele ale scriiturii lui McEwan.

Un roman dens, pătrunzător, amuzant, teribil de cinic și sarcastic, extrem de inteligent și deosebit de captivant.

Coajă de nucă
Coajă de nucă
Ian McEwan
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram