Toate cărțile sunt scrise pentru a fi citite. Dar unele dintre ele își propun o miză mai înaltă, o miză altruistă: devin cărți care se citesc pentru ca mai apoi să stârnească focul pentru lectura altor cărți. Sunt lecturi ce generează spirale de lectură. Iar Cititorul din peșteră este una dintre aceste cărți. Deși debutează ca un firesc roman de aventură cu și pentru adolescenți, în care un puști ajunge grație întâmplării pe un vapor de vănătoare, pornit să lichideze un monstru legendar, Anibalector, povestea se transformă pe nesimțite într-o parabolă despre lumea cărților și despre efectele pe care lectura le poate avea asupra psihicului uman, și nu numai.
Altfel spus, personajul principal pornește în aventură pe mările lumii și își continuă aventura pe marea cărților lumii. Iar dacă, în prima parte, cititorul se mulțumește să îi facă cu mâna de pe țărm, urându-i vânt din pupa, în cea de-a doua, nu se mai poate stăpâni și se aruncă cu tot sufletul alături de personaj în minunata lume a cărților, devorând sau cel puțin dorindu-și să devoreze fiecare carte despre care se face amintire aici.
Așadar, o lectură despre o călătorie, o călătorie despre lumea deschisă de lecturi. Un cerc vicios de bun augur, o instigare la singurul viciu care nu dăunează decât plictiselii.