Cine au fost Frații Grimm?

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 05 Martie, 2021
1982

Basmele culese, îndreptate și înfrumusețate de Frații Grimm sunt și în ziua de astăzi printre cele mai iubite povești de către copiii din întreaga lume, alături de cele culese de Charles Perrault sau cele scrise de Hans Christian Andersen. Cine nu s-a bucurat sau nu se bucură încă de Hansel și Gretel, de Rapunzel, de Cenușăreasa, de Scufița Roșie sau de Croitorașul cel Viteaz? Cu siguranță fără munca de folcloriști a acestora, lumea ar fi fost cu mult mai săracă. Dar cine au fost de fapt cei doi frați Grimm? 


Jacob și Wilhelm Grimm s-au născut pe 4 ianuarie 1785, respectiv pe 24 februarie 1786. Cei doi au mai avut trei frați, dintre care unul, anume Ludwig, a fost ilustratorul celei de-a doua culegere de basme a celor doi frați mai mari, și o soră, Lotte, cea mai iubită din familie. Cu toate acestea, Jacob și Wilhelm au fost foarte apropiați, făcând absolut totul împreună, ca și cum ar fost gemeni. Deși ambii s-au înscris la facultatea de drept, sperând să calce pe urmele tatălui lor care fusese un avocat renumit în statul Hesse-Kassel, niciunul dintre ei nu s-a regăsit în lumea legilor și a codurilor, fiind cu totul absorbiți de cea a poveștilor. Curând ei și-au dat seama că în spațiul vorbitor de limbă germană căruia îi aparțineau (pe atunci nu exista țara numită Germania, ci un conglomerat de state grupate sub titulatura de Sfântul Imperiu German), poveștile nu existau sub formă scrisă, ci se transmiseseră strict pe cale orală, de la om la om și din generație în generație. Realizând că este posibil ca de la un punct în colo, din varii motive, aceste povești, ce defineau spiritul de veacuri al germanilor, să se piardă, ei se hotărăsc să le fixeze în scris pentru generațiile viitoare. Nu a fost nicidecum o muncă ușoară, mai cu seamă pentru că planul lor presupunea să călătorească prin toate statele germane și să stea de vorbă cu localnicii spre a aduna un număr cât mai mare de basme. Munca le-a mai fost îngreunată de-a lungul timpului și de evenimente istorice nefericite, precum ocupația franceză, de necesitatea obținerii unor venituri lunare pentru a se întreține pe ei și pe cei dragi, prin practicarea unei meserii oficiale, de nenorociri petrecute în sânul familiei, și de tot felul de alte obstacole. Dar faptul că erau îndrăgostiți de povești le-a ușurat considerabil misiunea.


Acestea au fost doar câteva repere despre viața celor mai faimoși culegători de basme din toate timpurile. Dar cartea semnată de Avery Reed pentru colecția WhoHQ vă oferă o mulțime de alte detalii necunoscute și totodată fascinante din viața acestora, care nu a fost nici ea cu nimic mai prejos decât vreuna dintre poveștile ce i-au făcut celebrii în întreaga lume.

Cine au fost Frații Grimm?
Cine au fost Frații Grimm?
Avery Reed
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram