Ciberiada e o colecţie de povestiri medievale cu roboţi, care urmăreşte aventurile a doi constructori (şi ei roboţi), precum şi a universului populat cu maşini inteligente în care trăiesc. Roboţii din Ciberiada nu au nimic din salbaticia rece a androizilor sau din infinitatea odioasă a singularităţii. Sunt mai degrabă nişte armuri mai bine articulate, cu năzuinţe şi ambiţii deşarte, dependenţi de ulei şi de o climă blândă şi uscată.

Un peisaj fantezist care ar fi putut foarte uşor pica în derizoriu, dar de care Lem se foloseşte cu abilitate pentru a crea situaţii şi rezolvări neobişnuite. Mai mult decât o satiră, o lecţie de ştiinţă sau de viaţă, povestirile din Ciberiada sunt un exerciţiu de meditaţie atât filozofic cât şi semantic. Polonezul inventează pentru ciclul de povestiri un limbaj propriu care crează şi azi dispute între traducători, la nivel internaţional, iar jocul de idei nu e cu nimic mai puţin spectaculos.

Astfel, îi avem pe Trurl şi Clapauţius, constructori, profesionişti desăvârşiţi, capabili să pună la un loc chiar orice. Cum ar fi: o maşină care poate crea orice lucru începe cu litera n, cu care se lansează într-o dezbatere filosofică asupra nimicului; sau Electrobardul, un poet mecanic ale cărui opere declanşează fanatismul publicului si valuri de sinucideri; sau demonul de gradul doi care trăieşte într-o sticlă unde extrage tone de informaţii nefolositoare din mişcarea moleculelor de aer.

Împreună străbat universul ajutându-i pe cei slabi, deseori în schimbul unor recompense substanţiale cerute în avans. Se luptă cu dragoni pe care îi reduc la improbabilitate prin calculele fizicii cuantice sau îi aduc la disperare cu ajutorul birocraţiei, bombardează regate cu prunci, fac schimb de suflete sau oferă lumii Altruizina, substanţa care vindecă altruismul prin empatie.

Cartea se poate citi toată o dată sau câte o poveste separat, se poate citi copiilor şi oamenilor mari, chiar şi roboţilor...