Aici nu am de făcut neapărat o recenzie, cât o observaţie. Una despre un personaj pe care l-am găsit în carte. Bully-ul liceului, coşmarul personajului principal, e un ticălos mai mult sau mai puţin reuşit conturat, dar tipic. Orientat pe frustrare, cruzime şi dominare, Buddy Reperton e mega-fan Stones şi mai ales Mick Jagger care, crede el, l-a omorât pe Brian Jones şi şi-a vândut sufletul diavolului. Și abia aşteaptă să facă şi el la fel. 

Peste câţiva ani am regăsit acelaşi personaj în Particulele elementare a lui Houllebecq. Acolo, David, copilul crescut în mijlocul orgiilor New Age, ajunge să fie la maturitate un maniac criminal cu mâinile pline de sânge şi cu sufletul umplut de aceeaşi icoană a lui Mick. Şi aceeaşi poveste cu asasinarea lui Brian îl umple de admiraţie.

Zvonuri privind moartea suspectă a fostului poster-boy Stones există, dar majoritatea nu plasează niciun membru al trupei la locul faptei. Oare l-a citit francezul pe King şi s-a lăsat convins de siguranţa ocultă cu care îşi condimentează acesta acuzaţiile? Să fie inconştientul colectiv? Oare chiar şi-au omorât Jagger şi Richards colegul?

Oricum, personajul – fie că îl cheamă David sau Buddy – există nu doar în cărţi, ci şi în realitate şi serveşte zilnic ca inspiraţie pentru toţi ceilalţi ticăloşi ca el. Şi nici nu e realitatea la fel de pitorească şi de inofensivă cum e schimbul de priviri, plin de înţelesuri, dintre Bono (U2) şi Patrick Bateman în American Psycho.

Cât despre Christine, cartea vorbeşte despre un rău mai vechi şi mai concentrat decât cel care încape în sufletul omului. Un rău care se ascunde în caroseria unei maşini roşii de unde iese, corupe şi ucide. Un roman de liceu, ca şi Carrie, despre ce se întâmplă când dramele adolescenţei se împletesc cu forţele demonice. Poate nu e la fel de bine scris, dar cu siguranţă e cea mai importantă operă despre un automobil ucigaş care s-a scris până în prezent. Rock and roll şi majorete şi echipa de fotbal şi sânge…