Grigore Vieru a fost fără doar și poate cel mai important poet al Basarabiei din ultimii cincizeci de ani. El a fost în primul rând graiul patriei sale, omul care a pus în scrisul său durerea neamului său oropsit, dar și scripcarul care a știut să-i aline suferința punând pe notele lirei sale tot ce este mai frumos în viața omului: copilăria, vatra părintească, iubirea curată, natura îmbietoare și credința întăritoare. Și aceasta pentru că toate acestea nu au fost pentru el vorbe golite de sens, ci adevărate valori nepieritoare în fața cărora și-a închinat întreaga viață. 

Că așa au stat într-adevăr lucrurile, stă mărturie și acest volum de aforisme, în care poetul Grigore Vieru își exprimă o suită de gânduri profunde, izvorâte din trăirea acută a crezurilor sale. Pentru el, patria e sfântă, copilăria e sfântă, femeia e sfântă. Pentru el Dumnezeu nu este izolat în cer, ci transpiră alături de om, în jugul vieții. Socotește  josnicia umană și războiul ca fiind arme ale diavolului și ale morții și le blesteamă din toată inima. Pe toate le rostește simplu, pentru că este mereu sincer. Fiecare aforism al său poate fi socotit fie un zâmbet, fie o lacrimă, fie o bătaie de inimă. Atât a sa, cât și a patriei sale, de care nu se poate nicicum despărți.