O surpriză foarte plăcută debutul lui Tudor Ganea în proză. Cazemata, roman recent apărut la editura Polirom, e un roman matur, cu o scriitură stăpână pe sine, cu personaje memorabile și dialoguri foarte bune. Realitatea anilor ‘90 din Constanța, peste care se infiltrează subit un soi de realism magic cu personaje și întâmplări miraculoase.
Însă despre ce e romanul acesta? Aparent, un roman polițist. Câțiva muncitori dispar de pe șantierul care urma să ridice o clădire peste o veche cazemată militară, construită pe timpul războiului și devenită casă pentru vagabonzi, crâșmă sau loc de joacă pentru copiii cartierului. Locația e la malul mării, un cartier sărăcăcios, cu blocuri de patru etaje, mai mult debranșate, cu oameni fără serviciu care trăiesc de pe o zi pe alta pescuind guvizi și povestind unul altuia întâmplări care de care mai fabuloase. În acest cartier e trimis sub acoperire inspectorul Adamescu, trimis să descopere dacă cei din cartier sunt implicați în dispariția muncitorilor sau dacă știu ceva despre celebrele tuneluri de sub cazemată.
Așa se face că îi descoperim treptat pe Olube, Borhot, Coco – proxenetul cu buze mâncate, Liță cel care cântă prin sifonul băilor sau Turcoaica, femeie deja bătrână, dar nesătulă care a transformat întreaga comunitate masculină în impotenți deprimați, cel puțin așa spun bârfele. Dovezile se adună greu, poveștile sunt multe și legendele care stau la baza comunității și la originea Cazematei devin obsedante. Adamescu nu crede neapărat ce i se povestește, însă realitatea din jurul său confirmă cele mai rele așteptări.
Un roman cu o intrigă rapidă, cu multe momente savuroase, cu un final apocaliptic, care construiește în literatura noastră un nou spațiu de referință – spațiul magic al cazematei, blestemată de istorie și de oamenii din jurul ei.