La fel ca aproape toate lucrările autorului, Castelul evocă o călătorie spre nicăieri.
K., personajul romanului, ajunge la castelul unui conte pentru o slujbă temporară de arpentor. El urmează să măsoare și să cartografieze terenurile și vecinătățile moșiei. Până la sfârșitul romanului nu reușește să practice munca pentru care este angajat. Chiar dacă faptele sunt prozaice și banale, ele ascund o căutare a sensului vieții.
Personajul nu se revoltă, el caută mereu cu o tenacitate de furnică o cale de ieșire din labirintul în care îl rătăcește viața pentru ca la final, resemnat, să accepte compromisul. Se hotarăște să aștepte o primăvară iluzorie, o primăvară a speranței -sentimentul ce îi va mai rămâne din tot ceea ce avea la venire.