Casa de la marginea nopții

Mihai Pricopoaia
Mihai Pricopoaia 31 Martie, 2018
1171

Un roman al unui secol trăit pe o insulă imaginară dar reală prin trăirile locuitorilor ei. Catherine Banner ne spune povestea insulei Castellamare, aflată în Mediterană, la vest de Sicilia, un spațiu plin de legende și aflată sub protecția Sfintei Agata (o tânăra ce salvase pe locuitori de blestemul plânsului, plâns ce s-ar fi auzit din peșterile insulei). Aici ajunge Amedeo Esposito, un orfan așa cum se traduce și numele său de familie, pentru a deveni doctorul insulei, locul unde va pune bazele unei familii. Se va stabili în spațiul central al insulei, în barul care dă și numele romanului, Casa de la marginea nopții.

Destul de izolată de restul Italiei, insula nu scapă de ecourile evenimentelor mondiale, Primul și Al Doilea Război Mondial, fascismul, comunismul, crizele economice, globalizarea punându-și amprenta asupra modului de viață a locuitorilor din Castellamare și a familiei lui Amedeo (care este de fapt personajul central al romanului, fiindu-ne prezentate personaje bine definite, cu un accent pe femeile acestei familii). Atribuindu-i și o pasiune pentru povești lui Esposito, autoarea prezintă și legende ale sudului Italiei, acestea intercalând cu trăirile și emoțiile personajelor sale. Un roman bine închegat ce ne arată puterea familiei și nevoia unui loc de apartenență.

Casa de la Marginea Nopții
Casa de la Marginea Nopții
Catherine Banner
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram