Cartea râsului și a cercetării

Cartepedia
Cartepedia 06 Ianuarie, 2018
5

Subtitlul cărții, se pare, atrage de fiecare dată noii cititori: Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex. De fapt, cartea este o replică la toată impostura peste care dăm în fiecare zi, pe care o primim prin audiovizual și pe care tindem să o credem și să o urmăm ca pe o religie. Pseudoștiința a devenit un fel de naivitate obligatorie a zilelor noastre, pe care Radu Paraschivescu o scoate la apel cu mult haz, dar fără să uite vreo secundă că în spatele cărții stă o idee serioasă.

Televiziunea și internetul sunt printre cele mai mari purtătoare de mesaje ale impostorilor care fac studii și pe care le promovează cu încredere și talent de PR: „Oamenii de știință din Țara Galilor vor să conecteze oile la internet”, „puii de găină au mai multă minte decât copiii”, „persoanele care beau alcool trăiesc mai mult”,  „femeile arată mai bătrâne în fiecare miercuri la 15.30” și alte asemenea imposturi din zona „cercetătorilor din Anglia, România, Suedia, SUA, Germania și Australia” sunt luate la analizat și comentat de către autor, de multe ori, cu priceperea unui chirurg al cuvintelor.  

Cartea râsului şi a cercetării
Cartea râsului şi a cercetării
Radu Paraschivescu
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram