A fost odată ca niciodată o vreme în care toate poveștile de dragoste aveau un final fericit. Și toți oamenii reali visau la o dragoste ca-n romanele acelea cu happy-end. Dar dintr-o altă dată ca niciodată, literatura s-a plictisit să mai nască vise de iubire. Și autorii au ales realitatea. Precum în viață, așa și-n carte. Așa s-au născut romanele în care dragostea preferă să ardă intens, fără a mai avea pretenția de a fi eternă. 

O astfel de dragoste se povestește și-n această carte. Julio și Emilia se iubesc intens, dar soarta are planuri diferite cu fiecare în parte. Deși citesc mult, cei doi nu visează la o relație ca-n povești, ci scriu propria lor poveste. Lupii moraliști vor spune poate că relația lor nu a mers pentru că a debutat cu o minciună. Și încă una reciprocă. Dar nu ar avea nicio dovadă în acest sens. Fataliștii de serviciu vor invoca mantra „nu a fost să fie”. Nici ei nu ar avea nicio dovadă. Realitatea este că povestea aceasta surprinde prin realismul ei desăvârșit. Așa e-n viață! Iubirile de acest tip, intense, arzătoare, dar de scurtă durată, presărate cu mici minciuni nevinovate și cu personaje ciudate, chiar există. Se desfășoară zi de zi sub ochii noștri, ai tuturor. Le trăim noi, fără să recunoaștem. Adică mințindu-ne. Și uneori, ni le asumăm, doar citindu-le.