Blestemul tâlharului mustăcios

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 05 Decembrie, 2016
1982

Irina Teodorescu este româncă, dar s-a stabilit în Franța, la Paris, din 1998. În 2011 debutează cu volumul de nuvele Treize, iar în 2014 publică romanul Blestemul tâlharului mustăcios, care îi va aduce Premiul André Dubreuil pentru roman de debut și Premiul Asociației Scriitorilor de Limbă Franceză. S-ar zice, așadar, că avem în fața noastră o scriitoare talentată.
Blestemul tâlharului mustăcios își propune să reînvie atmosfera românească din vremurile când boierii și haiducii erau într-un război continuu. Povestea contruită pare simplă la prima vedere și cumva dă senzația că se sfârșește îndată ce a început. Tâlharul mustăcios, căruia nu i se dă numele, își găsește nașul în persoana boiernașului Gheorghe Marinescu, care plin de venin și viclenie îl trage pe sfoară pe haiduc, îl pradă de comori, și îl lasă să moară prin înfometare. Gheorghe Marinescu se poate declara fericit, îmbogățit peste noapte și scăpat de frica tâlharului. Dar el nu știe că acesta, înainte să moară, a dat blestem ca toți întâii născuți de parte bărbătească din neamul Marineștilor să moară, până în anul 2000.
Vor reuși oare urmașii lui Gheorghe Marinescu să rupă blestemul? Să fie oare blestemul de haiduc la fel de puternic ca cel de mamă sau cel preoțesc, conform tradițiilor seculare? Nu veți afla decât citind odiseea familiei Marinescu, întinsă pe câteva generații, și însoțindu-i pe drumuri și cărări nebănuite, căutând leac pentru dezlegarea blestemului. O comedie neagră ce dezvăluie o lume ca nelumea, în care superstiția și credința se întrepătrund în mod hilar și în care lăcomia și prostia fac front comun pentru a scrie o pagina cenușie din istoria unei țări ce și-a desenat autoportretul în tehnica clar-obscurului: România.

Blestemul tâlharului mustăcios
Blestemul tâlharului mustăcios
Irina Teodorescu
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram