Mă țin deoparte de cărțile de dezvoltare personală, trezire spirituală sau ce alt indicativ mai poartă în zilele noastre cărțile care îți oferă sfaturi de viață, liste de obiective și alte bizare moduri de a-ți programa sinele.
Aveam impresia că Matt Haig este un scriitor care doar traduce genul acesta de literatură într-un text romanțat, potrivit pentru un consum al publicului mare. Doar că citind „Biblioteca de la miezul nopții”, tipul acesta de lectură nu mi s-a mai părut a fi un efort inutil. Matt Haig nu este un stilist și nici un constructor al poveștii foarte iscusit, însă romanul lui are un efect terapeutic care surprinde. Nu prin forța vreunei revelații finale sau printr-un drum sinuos al cititorului către o concluzie definitivă, și mai ales, nu printr-o succesiune de variațiuni terminate în „așa nu”, povestea „morții” eroinei este un exercițiu de imaginație tapat subtil cu îndemnul la asumare, a vieților noastre, a deciziilor și a transformărilor care rezultă.
„Ce-ar fi fost dacă” e un joc pe care îl jucăm cu toții, însă cei mai mulți dintre noi ne oprim la lucrurile pozitive care ni s-ar fi putut întîmpla numai dacă luăm o hotărâre mai bună într-un moment sau altul din istoria noastră. În romanul lui Haig, exercițiul este împins mai departe decât ar fi confortabil pentru personajul central, iar periplul acesta ne poartă și pe noi spre negândite variante proprii.
