Bambini di Praga

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 09 Februarie, 2016
2545

Una dintre bucuriile personale oferite de Târgul de carte Gaudeamus a ținut de lansarea unui nou roman în seria de autor Bohumil Hrabal de către editura Art. Pentru cei care nu au citit nimic din Hrabal, am două recomandări obligatorii: O singurătate prea zgomotoasă și L-am servit pe regele Angliei. Două romane de un umor, deseori tragic și aproape incredibil, însă două romane care construiesc un realism fantastic al statelor est și central-europene care au trecut prin regimuri politice comuniste. Doar așa se poate compara cu literatura română și putem vedea câtă rezistență prin cultură am avut noi și cât au avut alții. În fine, nu despre asta e vorba, deși Bambini di Praga  e un roman care critică societatea comunistă, cum nu cred să fi apărut la noi unul vreodată.

Subiectul romanului e simplu: un grup de infractori, deși cuvântul e prea dur pentru gașca veselă adunată de peste tot, străbat țara și păcălesc micii burghezi cu promisiunea de a încheia contracte pentru pensie. Lumea plătește, însă pensia nu va veni niciodată și plata trebuie făcută în avans, minim 3 luni. Societatea micilor pungași se numește „Spijin la bătrânețe”, însă domeniul ei de activitate pare infinit, mai ales că fiecare nou membru racolat își aduce propriile contribuții creative în domeniul escrocheriei. În fond, statul e mare și ordinele de la centru trebuie respectate, nimeni nu-i verifică cu adevărat pe cei care reprezintă centrul.

Roman burlesc, cu multe situații absurde, personaje caricaturale și dialoguri specifice manierei Hrabal, Bambini di Praga e o soluție perfectă pentru o criză de plictiseală. E suficient să citești un roman și imediat vei îndrăgi scriitura acestui talent incontestabil al literaturii cehe.

Bambini di Praga
Bambini di Praga
Bohumil Hrabal
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram