Pentru toți fanii lui Katniss Everdeen și ai „Jocurilor Foamei”, cartea „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” este un must have. Deși sentimentul și tonul general ale seriei se păstrează, cartea este suficient de diferită de celelalte trei cărți dinaintea ei încât să-și merite locul unic în serie și în inima fanilor.
„Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” ni-l prezintă pe Coriolanus Snow la 17 ani, la finalul liceului, pregătindu-se să preia frâiele vieții și să readucă numele Snow pe culmile de altă dată. Coriolanus este departe de a fi persoana pe care o știm din ”Jocurile Foamei”, sigur este extrem de inteligent și viclean, dar personalitatea flamboaiantă și bogăția caracteristică erau încă departe de realitatea lui. Acesta este, în schimb, un adolescent încercat de gânduri rebele, dragoste adolescentină și prea multă responsabilitate familială pentru vârsta lui.
Familia Snow încă trage ponoasele după războiul recent încheiat și de perioada caracteristică de după; singurele rude în viață pe care le mai are Coriolanus sunt Mamaiestoasa, care încă trăiește în trecutul glorios al Panemului și verișoara lui, Tigris, care se luptă cu morile de vânt ca să țină casa și familia pe linia de plutire. Noua ediție a Jocurilor Foamei vine cu o nouă propunere din partea organizatorului malefic al jocurilor și anume să implice studenții Academiei. Coriolanus intră dintr-o belea în alta, se îndrăgostește și își dă seama că viața nu va mai fi atât de ușoară și simplă pe cât numele Snow o promitea odată.
Deși „zăpada cade mereu deasupra” călătoria lui Coriolanus spre vârful piramidei este una grea și periculoasă, cu multe dezamăgiri, trădări și întorsături. Romanul de față explică cum ajunge Coriolanus să devină cine este și drumul său spre a deveni Președintele Snow, dar nu îi scuză niciuna dintre deciziile morale problematice pe care le ia. Nu este pictat într-o lumină tristă pentru a-l face un erou neînțeles ci doar ne este arătat așa cum este, cu bune și cu rele.
