Robert Caligari manifestă la începutul povestirii și al copilăriei lui o plăcere bolnăvicioasă de a da cu piciorul în porci, progresînd de la pușculița surorii lui la sandvișul cu șuncă servit într-o braserie sau la cotletele din sacoșa unei doamne ghinioniste. Pe măsură ce trece timpul, ne dăm seama, atât noi, cât și Robert, că accesele lui de violență sunt doar ce reușește să ajungă la suprafață din toată ura sa față de oameni, ură care îl face să treacă rapid de la obrăznicii la planuri sîngeroase, la crime din ce în ce mai oribile. Așa cum ne anunță la începutul cărții, Tom Baker își ucide personajul într-un mod pe atît de brutal pe cît de bine-meritat.
Tonul lui Tom Baker este jovial, neafectat pînă în ultima clipă de gravitatea morală a faptelor lui Robert, așa încît pînă îți dai seama ce se petrece, personajul se schimbă sub ochii tăi dintr-un băiat obraznic într-un criminal sadic. O fabulă un pic morbidă, dar extrem de spirituală, perfectă pentru cei cu simț pentru umorul negru, cu cele mai ilustrative ilustații, dacă îmi dați voie să mă exprim așa, și mai ales cu un final perfect adaptat indignării care te cuprinde citind biografia lui Robert.
