Despre Julio Cortázar s-au spus și scris multe. Dar poate cea mai frumoasă zicere este cea a lui Jorge Luis Borges: „Nimeni nu poate face sumarul unei povestiri de Cortázar; fiecare dintre ele este rezultatul succesiunii unor cuvinte bine determinate într-o ordine bine determinată. Dacă încercăm să le povestim, ne dăm seama că pierdem ceva foarte valoros”. Așa că, doar nebun să fiu să vă povestesc ceva.

Am să vă dezvălui doar atât:

1. Axolotul este fratele geamăn evoluat (dintr-o altă sămânță) a lui Gregor Samsa și strămoșul oii fantastice a lui Murakami;

2. Undeva pe strada Humbold locuiește cea mai numeroasă familie unită din literatura universală, ce au ca unic scop în viață realizarea mecanismului de stors zâmbete și de îndreptat riduri;

3. Cronopii, glorii și speranțele sunt trei specii imaginare ce conviețuiesc într-un oraș la fel de imaginar. Cronopii au obiceiul de a dansa „răgaz” și „cătală”, spre disperarea gloriilor. Glorii sunt mereu binevoitori și săritori. Dintre cronopi și glorii, speranțele sunt întotdeauna persoana a III-a. Cronopii sunt responsabili pentru impunerea limbii române la Radiodifuziunea Argentiniană.

Mai pe scurt, avem de-a face cu un vârtej de suprarealism, prins și tocat mărunt în mașina de generat umor involuntar, lăsat apoi să se scurgă în marea plată ca o dată nedată și nedatată a absurdului migrator din viață în artă și retur. Poftă bună la vânat baloane de săpun!