Gellu Naum nu a fost doar un poet de geniu. Nu a fost doar părintele suprarealismului românesc. A fost fără doar și poate cel mai iubit poet român al tuturor timpurilor. Iar când spun asta nu mă refer la numărul de cititori, deși rezultatul ar fi cu siguranță același, ci la numărul de prieteni care l-au înconjurat cu dragostea și devotamentul lor. În jurul lui s-a format o adevărată familie poetică. Deși nu au avut copii biologici, Gellu și Lygia Naum au avut foarte mulți copii adoptivi în numele poeziei și al unui mod de viață superior meschinăriei lumii înconjurătoare. Cei dintâi și cei mai apropiați de inima lor au fost trio-ul: Gheorghe Rasovszky, Sebastian Reichmann și Dan Stanciu. Ulterior, s-au apropiat de grup și Iulian Tănase și Simona Popescu precum și alți simpatizanți ai fenomenului Gellu Naum. 

Cei cinci mai sus numiți au decis să nu lase numele numele lui Gellu Naum să se piardă în negura uitării. Așa că au înființat Fundația „Gellu Naum” și au purces la editarea revistei Athanor, nume preluat chiar de la unul dintre volumele de poezie ale maestrului. Din păcate, nu s-au realizat decât trei numere ale acesteia, acesta fiind cel din urmă (Dacă nu cumva se lucrează în taină la un nou număr). În acest număr au fost cuprinse texte inedite ale lui Gellu Naum, reproducerea unui schimb epistolar emoționant între maestru și unul dintre ucenici, jocuri meta-textuale jucate de o parte dintre membri acestei minunate familii, o serie de documente fotografice din perioada 1969 – 1998, precum și o serie de texte tribut dedicate „tatălui obosit” al avizilor învățăcei. 

Orice s-ar spune, fiecare text și fiecare imagine cuprinsă în acest Caiet al Fundației „Gellu Naum” reprezintă un document de o valoare inestimabilă, dată fiind influența pe care a avut-o personalitatea lui Gellu Naum asupra literaturii române din timpul vieții sale și, aș îndrăzni să spun, pentru tot restul vieții ei.