Pentru Pisică, puștiul de aproape 14 ani, personajul-povestitor al romanului lui Augustin Cupșa, Italia e tărâmul speranței, locul unde descoperi cu adevărat viața și poți face avere. Sora lui e plecată la muncă în Italia, Edi, prietenul din vecini mai mare și văzut ca un idol, tocmai s-a întors din Italia, însă soarta nu i-a purtat noroc. Ascunde o poveste sumbră, un accident la un picior și un sfârșit de relație cu Larisa, tânăra despre care se zvonește că s-a întors în țară distrusă de pe urma consumului de droguri.
Zvonurile sunt la mare căutare, echipa Craiovei bântuie gândurile oricărui puștan, iar gașca din jurul lui Pisică își trăiește adolescența în spiritul anilor ’90. Acțiunea se petrece undeva în Craiova, dar mai mult la marginea orașului, prin coclaurile prin care Tobă, Edi, frații Mânzu și Pisică pun capcane pentru a prinde păsări sălbatice. Braconajul e profitabil și e principala sursă de venit. Însă e periculos, plictisitor și deseori provoacă angoase. Pisică ezită între o posibilă fugă în Italia pe urmele idolilor săi și viața din Craiova, cu misterele și provocările ei, multe dintre ele cu adevărat existențiale, așa cum sunt toate faptele vieții la 14 ani.
Romanul, în ciuda decorului și a unor salturi temporale de-a lungul poveștii, e un roman destul de restrâns, cu puține povești și mult accent pe cele câteva personaje. Augustin Cupșa știe să scrie proză și se documentează bine înainte. Așa că cititorul său află tainele prinderii păsărilor, fiecare specie cu alte capcane și meșteșuguri specifice, dar și posibilitățile gastronomice de preparare a micilor vietăți conform dorințelor italiene. Aerul tranziției și puțin din agitația și speranța românilor în încercarea de a prinde un loc de muncă în străinătate sunt bine redate. Însă nu vă lăsați păcăliți de titlu: în ciuda unui posibil mister și a unei posibile crime nerezolvate, Așa să crească iarba pe noi e un roman despre prietenie și angoasele relației cu ceilalți, despre sărăcie și supraviețuire într-o Românie încă vie în unele zone ale țării.
