Apropierea este de fapt un elogiu adus îndepărtării. Dar o îndepărtare asumată, dinainte plănuită și cu un scop nobil. Mai pe scurt, Apropierea este povestea a patru prieteni – poeți, Adrian, Dan Parfenie, The Great și Lidia, cea supranumită la madre de la poesia, care se hotărăsc de comun acord să se împrăștie prin lume pentru a căuta sursa poeziei pure. Iar cum poezia nu își trage seva decât din viață, fiecare dintre ei (mai puțin Lidia care îi așteaptă cuminte acasă), își va trăi de fapt propria poezie. Iar fiecare poezie va avea în comun faptul că va fi scrisă pe filigramul unor pânze de paianjen formate din: străinătate și dor de casă, iubire și suferință, adrenalină și lene acută, depresie și entuziasm.
　 Apropierea devine, așadar, adunarea la un loc, sub formă de puzzle, a poeziilor trăite de fiecare personaj. Ceea ce contribuie din plin la senzația de puzzle este diversitatea vocilor narative, fiecare capitol fiind spus prin vocea unuia sau altuia dintre personaje. Astfel, fiecare capitol te transpune în alt loc, în altă atmosferă, îți face cunoștință cu alte personaje, la rândul lor devenind cauză și efect ale vieții-poezie.
　 Apropierea se metamorfozează astfel cu fiecare persoanj care își declamă poezia, din roman de dragoste în roman de aventură, apoi în roman psihologic, în roman cu adolescenți etc.
　 Și totuși, de ce Apropierea? Pentru că fiecare personaj își trăiește viața așa cum ar scrie un lung poem despre sine. Și asta îi apropie între ei, chiar dacă fizic sunt la mii de kilometri distanță.