Am scris noaptea în jurnal

Beatrice-Andreea  Porumb
Beatrice-Andreea Porumb 15 Aprilie, 2021
256

O carte de ficțiune istorică ce va intra în inimile voastre pentru totdeauna!


Războiul, curajul, speranța și iubirea sunt principalele teme ale acestei cărți. Autoarea, de origine indiană, ne prezintă un eveniment important din istoria țării sale, mai exact momentul în care în 1947, scăpând de sub ocupația britanică, India este împărțită în două state, din motive religioase, politice și economice: Pakistan și India. Astfel, lupta pentru supraviețuire și găsirea unui refugiu stabil sunt singurele obiective ale personajelor.


Această poveste mi-a produs multe emoții: am surâs când Nisha scria atât de frumos în jurnalul ei (semănând cu o scriitoare extrem de apreciată ) și când Amil deborda de energie și nu se oprea din desenat (lucrul pe care îl făcea cu măiestria unui celebru pictor); am plâns când au aflat că trebuie să-și ia adio de la cămin și când și-au început lungul drum spre un altul mai sigur; și am răsuflat ușurată când au ajuns cu bine la destinație, după ce au înfruntat multe pericole. Dar mai mult decât orice, m-au impresionat maturizarea copiilor, chiar dacă a fost forțată, și sacrificiul, curajul, speranța și bucuria pe care le-au experimentat până să ajungă la noul lor cămin.



Câteva citate reprezentative:


„Măsperie ideea de a vorbi, căci, odată ce-ai rostit cuvintele, nu le mai poți lua înapoi. Dar dacă le scrii și nu-ți ies așa cum îți dorești, poți să o ștergi și să o iei de la capăt.” (pg. 19)


„Sunt convinsă că acesta e motivul pentru care îți plăcea să pictezi, mamă. Pentru că vedeai lucruri pe care nimeni altcineva nu le vedea, exact ca Amil. Mi-ar plăcea să semăn cu tine. Dar eu văd lucrurile exact așa cum sunt. Uneori, atât de clar, încât mă dor ochii.” (pg. 50)


„Vreau să le spun tuturor - lui Nehru, lui Jinnah, Indiei și Pakistanului, cât și celor care continuă să se ucidă între ei - că nu ne puteți despărți. Nu puteți diviza iubirea.” (pg. 233)


Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram