Ruxandra Novac a fost una dintre cele mai apreciate poete de la începutul anilor 2000, fiind o reprezentantă marcantă a curentului fracturist, fondat de către Marius Ianuș și Dumitru Crudu, la Brașov, oraș unde a și debutat public în 1997, în Cenaclul Interval. Cartea ei de debut, ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (editura Vinea, 2003; ediția a II-a, 2005) a făcut furori în perioada respectivă, fără însă ca actualitatea ei să se fi redus în vreun fel în timp, astfel că, în 2018 a fost reeditată la editura Tracus Arte, în colecția Poezia deceniului I.
Alwarda este cea de-a doua ei carte, apărută după o pauză poetică de șaptesprezece ani. Revenirea sa în poezia română, considerată de criticul Mihai Iovănel drept „cel mai așteptat come back”, se remarcă pe de o parte printr-o schimbare a discursului poetic, în sensul că noile poeme ale Ruxandrei Novac gravitează în jurul conceptului de granițe lichide, ce face referire atât la granițele fizice, „acțiunea” poemelor desfășurându-se atât în Detroit cât și în București, cât mai ales la granițele subtile dintre vis și realitate, dintre deznădejde și speranță, dintre viață și moarte. Sunt poeme generatoare de emoții puternice, răvășitoare, viscerale, iar pe de altă parte, printr-o oarecare fidelitate față de curentul fracturist, reflectată în unele exprimări eliptice, sincopate, frânte, și în alternanța dintre frazele lungi, întortocheate și cele scurte, percutante, în Alwarda avem de a face cu un fracturism upgradat la discursul poetic actual.