Volumul cu cele două romane încântătoare ale lui Marguerite Yourcenar ia forma unei frumoase expuneri cu tentă de jurnal, cu tentă de autoidentificare. Fiind o scriitoare-filosof, s-a remarcat prin atingerea unor teme absolut moraliste ale tuturor timpurilor. Ceea ce se desprinde din volum este tocmai universalitatea cu care autoarea se confundă, universalitate care-i oferă sprijin într-o lume literară marcată de Thomas Mann și Andre Gide.
Se pare că lumea din Alexis este o lume profund analizabilă și psihanalizabilă, tocmai prin forța întrebărilor personajului. Or, identificarea orientării sexuale devine o inițiere în înțelegerea lumii și a autorității dorințelor profund sexuale ce stau la baza acesteia. Trecând de la Alexis la Lovitura de grație, practic, facem trecerea de la înțelegerea lumii la înțelegerea nebuniei acesteia, de multe ori bazată pe coincidențe și întâmplări dintre cele mai bizare. Sau, aplicând credința că „nimic nu-i întâmplător pe lume”, ne vedem scutiți din „a învinui” vreunul dintre personajele acestui roman.