Alex

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 19 Aprilie, 2017
2534

După Irène, primul roman cutremurător din Seria Verhoeven, mi-era greu să cred că un altul mă va ține lipit de pagină până la final. Și uite că Alex, cel de-al doilea din serie (și da, e bine să-l citiți pe primul înainte) poate să se ridice la nivelul primului și chiar să-l depășească.
Pierre Lemaitre oferă o intrigă atent construită, cu suspans bine dozat și puține elemente care să te facă să știi sfârșitul poveștii. Avem o tânără, obișnuită și fără nimic special, răpită pe stradă și închisă într-un depozit într-o cușcă de lemn, lăsată pradă foamei și șobolanilor care mișună deasupra cuștii. Avem un răpitor despre care nu știm nimic și care dispare repede din peisaj. Și un joc contra cronometru dus de poliția franceză și de către echipa colorată a inspectorului Verhoeven, polițist cu multă experiență și vechime în anchete, însă bântuit de fantomele trecutului și de destinul capricios de a avea doar 1,45 m înălțime.
Povestea pusă-n scenă de Pierre Lemaitre e ingenioasă și greu de bănuit. Eu am citit pagină cu pagină și mi-a fost greu să decid cine e călăul și cine e victima și nici măcar finalul romanului nu m-a lăsat să mă împac cu victimele. Așa că nu mint când spun că Alex e genul acela de roman care te face să te gândești foarte bine dacă povestea pe care o credeai e reală sau autorul își bate joc de tine spulberând toate informațiile pe care credeai că le-ai pus cap la cap.

Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram