Ai toată viața înainte

Dan Andrei Rareș
Dan Andrei Rareș 15 Decembrie, 2014
110

Am citit cartea asta în 2007, într-un context în care nu aveam cum să verific biografia autorului, deși mi-aș fi dorit. Mă atrăgea, spre rușinea mea, dimensiunea farsei pe care o jucase celor de la Premiile Goncourt. Primul om care câștiga de două ori premiul, chiar și printr-o înșelătorie (nevinovată după părerea mea), trebuia să fie un adevărat caracter. 

În mintea mea se cimentase oricum identificarea autorului cu cea a personajului principal: Momo. Momo e un copil arab fără vârstă și fără părinți, care crește pe străzile Parisului. Mica lui lume într-un oraș imens e formată din: Madama Roza, o peștoaică care veghează asupra purității lui sufletești înainte de toate; Tanti Lola, boxerul transexual din Senegal care ține loc de mătușă; Nadine, nenea Hamil care îl învață să scrie și Waloumba, cel care înghite flăcări atunci când nu mătură străzile – un univers pe care îl numeri pe degetele de la mână. În jurul lui e metropola care sufocă oameni pe alei întuncate și ucide vise. Mizeria și hoții de buzunare, curvele și heroina oferă nenumărate prilejuri de slalom. „Un singur lucru știu să fac bine: să fug. Fără asta nu te descurci în viață.” 

Limbajul lui Momo e al unui copil – unul foarte inteligent, dar copil. Chiar și iluminările care i se mai strecoară în discurs sunt produsul unor argumente pe care le folosești doar la 10 ani. Un copil născut aparent fără nicio șansă în viață, care învață să accepte lumea așa cum e și să se bucure cu tot sufletul în fiecare zi. E romanul care îți dă viață, genul de experiență după care te simți mai puternic și mai echilibrat. Accepți chiar să te lași înduioșat… pentru că trebuie să le trăim pe toate, nu? 

„Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu” îți șoptești plin de credință. „Fiecare zi e un dar, sigur, dar chiar trebuie să fie o pereche de șosete?!” vine un ecou... Apoi mi-a picat în mâna Clar de femeie și am înțeles cum a păcălit juriul. Personajul ăsta cară după el o toamnă lungă, cu presiuni atmosferice alarmant de scăzute. Așa că am apelat la biografia lui: Vilnius, crescut de o dansatoare la circ, evreu sărac... Se potrivea cu Momo și m-am bucurat să știu că există. Am trecut apoi printre medaliile primite în război, am văzut cum a câștigat premii, a făcut filme, a ajuns consul și ministru. Chiar a avut toată viața înainte. După care s-a împușcat... 

Și nu am înțeles dacă era chiar același om cel care a scris cartea sau acela era Emile Ajar, scriitor reputat care, eliberat de povara datei de naștere, are toată viața înainte.

Ai toată viața înainte
Ai toată viața înainte
Romain Gary
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram