Un cuplu de aristocrați proaspăt căsătoriți aduc în casă două ființe ce le sunt dragi și de a căror soartă vor să se îngrijească. Schimbarea e mult dorită de Eduard, care simte că o prezență în plus i-ar scoate din monotonia vieții rurale în care se complac. Charlotte o privește însă cu îngrijorare, speriată de dezbinarea ce ar putea interveni între ea și soțul ei. Iar îngrijorarea ei are temei, căci venirea Căpitanului o lasă însingurată. Până la urmă, elementele intră în echilibru prin sosirea lui Otillie, care ar fi trebuit să-i ofere o companie plăcută lui Charlotte. Astfel, dacă C îl desparte pe A de B, o face numai prin mijlocirea lui D, așa încât nici unul dintre elemente să nu simtă singurătatea. Așa funcționează afinitățile elective. Această afinitate nu este sărbătorită însă, deoarece elementele s-au rearanjat nepotrivit. Romanul are o latură puternic moralistă, care condamnă asemenea comportamente. Chiar personajele însele se înfrânează sau se pedepsesc, refuzându-și fericirea. Finalul este tragic, fiindcă o asemenea libertate era încă de neconceput în epoca lui Goethe. Poate nici măcar acum nu ar fi văzută cu ochi buni. Va trebui voi să judecați.
